luni, 11 ianuarie 2010


Exodo, Richard Clayderman
Asculta mai multe audio Muzica

Copiii parasiti...

POVESTEA UNUI COPIL ORFAN


ContraSENS prezinta povestea emotionanta a unui copil orfan care, infiat de niste americani, a ajuns sa obtina o bursa de merit de cateva mii de dolari si sa tina un cuvant in Parlamentul European. Inainte de aceasta, zacea in patul orfelinatului in propriile fecale, asteptand varsta de 18 ani doar pentru a fi luat de acolo si aruncat in strada. Alte comentarii sunt de prisos!
In septembrie 1997, in Reader’s Digest Magazine aparea un articol intitulat The Lost Children of Bacau. Autoarea, Beverly Peberdy scria povestea copiilor din orfelinatele romanesti. In special cazul unui orfelinat din judetul Bacau. Dupa articol a scris si o carte – Do Robins Cough?: Giving Romania’s Children a Chance – One Woman’s Remarkable Story. Si a infiat ulterior unul dintre copii – Patreascu (probabil Patrascu).
John si Beverly Peberdy, din Milton Keynes, l-au gasit in casa de copii din Ungheni [Ungureni, mai mult ca sigur], pentru incurabili, unul dintre orfelinatele cu cele mai rele conditii. Abandonat la nastere, copilul era legat, cu bratele si picioarele stranse. El suferea de malnutritie severa, poliomielita, pneumonie si bronsita. Corpul lui era acoperit de rani, provocate de faptul ca zacea toata ziua in patul imbibat in propria urina. Cuplul a adoptat baiatul in 1995 si ulterior el a castigat o bursa de 6.000 de lire sterline anual la scoala privata Bury Lane din Milton Keynes. Acum el urmeaza cursurile pentru cameramani de televiziune in Cipru, unde parintii lui adoptivi au o casa de vacanta. In 2006 copilul, acum adolescent, a luat cuvantul in Parlamentul European.
El a povestit despre recenta sa intoarcere acasa, in dealurile carpatine din estul orasului Bacau, pentru a-l cauta pe Iulian Boanta, baiatul cu care isi impartise patutul timp de aproape patru ani.
La inceput i s-a spus ca Iulian, care era cu trei ani mai mare, fusese mutat in alta institutie. Dl Peberdy a descoperit ulterior ca el murise in 2003, din cauza unor disfunctii ale ficatului provocate de anii de neglijare si mixturi medicamentoase cu care era alimentat in institutie pentru contracrararea problemelor mentale.

ROMANIA-PRIMUL LOC IN EUROPA IN PRIVINTA ABANDONULUI COPIILOR


În România, cazurile copiilor supuşi unor tratamente inumane, abandonaţi în spitale sau pur şi simplu aruncaţi la gunoi de propriii părinţi sunt din ce în ce mai frecvente. Una dintre cauze este sărăcia, iar indiferenţa comunităţii amplifică astfel de drame. Ultimul studiu UNICEF plasează România pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte abandonul copiilor. Cauzele sunt lipsa de informare şi de educaţie a părinţilor, limitarea accesului la servicii medicale şi sociale de bază, atitudinile şi comportamentele discriminatorii, precum şi sărăcia. Un alt studiu UNICEF arată că, anul trecut, aproape 95% dintre copiii dispăruţi în ţara noastră au fugit de acasă din cauza familiei.
La începutul anului 2007, 74.000 de copii erau în îngrijirea statului. Dintre aceştia, 26.000 erau instituţionalizaţi, iar 48.000 erau incluşi în programe de asistenţă maternală.

CAUZELE FENOMENULUI DE ABANDON MATERNAL


Cauzele care au dus creşterea ratei de abandon maternal sunt:

• Sărăcia
• Nivelul scăzut de educaţie
• Lipsa locuinţei sau condiţii improprii de locuit
• Neutilizarea măsurilor contraceptive şi de planning familial, fie din necunoştinţă, dar de cele mai multe ori ignoranţă
• Lipsa educaţiei sexuale
• Lipsa sprijinului partenerului sau a familiei, relaţia cu partenerul în cazul uniunilor consensuale
• Problemele de sănătate ale copilului (malformaţii congenitale, distrofic)
• Starea de sănătate a mamei (boli psihice, infecţie HIV, TBC)

CARACTERISTICILE MAMELOR CARE ISI ABANDONEZA COPIII


Analiza caracteristicilor mamelor ce şi-au abandonat copii a arătat că: 28% erau sub 20 de ani la naşterea copilului; 42,2% erau analfabete şi 27% cu şcoala generală neterminată; nivelul socio-ecomomic foarte scăzut caracterizează aproape 80% dintre mame; 85% dintre mame au venituri nesigure.
Respingerea copilului este mult mai pronunţată la mamele cu abandon în maternitate care au şi o decizie mai fermă de a da copilul în adoptie, faţă de mamele ce îşi abandonează copiii în spitalele de pediatrie, pe care le consideră ca fiind alternative mai bune pentru creşterea copilului, iar prezenţa lor alături de copil ca facultativă.
Mamele care şi-au abandonat copiii în spitalele de pediatrie sunt mai sarace, mai puţin educate decat cele care şi-au abandonat copii în maternitate. Ele percep spitalul ca un stabiliment pentru creşterea copilului şi nu neapărat pentru abandonul lui. De multe ori ambii părinţi au convingerea că în spital copilul lor este bine îngrijit, iar prezenţa lor alături de copil o considera mai putin importantă. De multe ori ei revin la spital doar la insistenţele serviciilor de protecţie.
Nu în ultimul rând, mai mult de jumatate dintre mame au auzit cel puţin de o metodă contraceptivă modernă pentru a preveni sarcina nedorită. Pilula, steriletul şi medodele injectabile sunt cele mai cunoscute (în această ordine). Utilizarea lor însă este mult mai scazută.

SOARTA COPIILOR NEDORITI



În ultimii 8 ani, în România au fost realizate mari progrese în domeniul protecţiei drepturilor copilului. Au fost create noi structuri instituţionale centrale şi locale. S-au dezvoltat servicii pentru copii şi familii în dificultate şi pentru prevenirea situaţiilor de risc.
În ciuda acestor realizări importante, România continuă să se confrunte cu problema abandonului copiilor, apărută şi acutizată cu mult înainte de 1990. Reformele - mai mult sau mai puţin reuşite - în sistemul de protecţie socială şi de asistenţă medicală, în general, şi de protecţie copilului, în special, nu au acţionat predilect în aceasta zonă, lăsând fenomenul să devină mai amplu şi mai complex.
Şi în anul 2004, copii nedoriţi sunt abandonaţi la naştere în maternităţi, în spitale/secţii de pediatrie, sau sunt “lăsaţi“ pentru creştere, de către parinţi, pentru perioade nedeterminate de timp, în aceste unităţi medicale.Astfel de evenimente sunt posibile, la o scară care permite etichetarea lor ca fenomen, atunci când lipsesc serviciile comunitare pentru prevenirea abandonului. De asemenea, consimţământul,toleranţa şi indiferenţa faţă de acest fenomen ale instituţiilor sau ale profesioniştilor care au responsabilităţi directe în protecţia copilului pot fi elemente determinante.
Abandonul copiilor în unităţi sanitare adună efecte dintre cele mai perverse care afectează dezvoltarea copilului într-o etapa considerată a fi cea mai importantă a vieţii sale.
Separarea copilului de mamă imediat după naştere sau la o vârstă mică, într-o unitate sanitară,îl expune pe perioade lungi, importante de timp, la o existenţă în care sunt ignorate nevoile sale de dezvoltare. Efectele se agravează atunci când copilul trece, prin multe locuri improprii dezvoltarii sale până la luarea unei măsuri temporare şi apoi stabile de protecţie.

miercuri, 6 ianuarie 2010

Efectele abandonului asupra copilului


Indiferent de cauzele care au determinat o mamă să-si abandoneze copilul, consecinţele sunt similare:
1. Copilul este privat de cele mai elementare drepturi prevăzute prin Lege (de a avea un nume, cetăţenie, dreptul la dragoste şi ocrotire în cadrul unei familii). De multe ori copiii abandonaţi în maternitate nu primesc nici un nume şi nici cetăţenie. Aceşti copii nu există teoretic. Ei sunt fără indentitate şi nu pot primi actele necesare nici după vîrsta de 18 ani. Mai mult decat atat: nicio instituţie de îngrijire nu poate suplini mediul familial, afecţiunea şi ocrotirea părintească. Instituţiile, indiferent de calitatea îngrijirii nu pot elimina efectele negative asupra copilului. S-ar părea că aceşti copii au ce mînca, au unde dormi, iarna este cald, au toate lucrurile necesare, dar totuşi ei nu au ceea ce este mai important pentru un copil: afecţiunea şi dragostea părintească. Efectele negative create au amprente pentru toată viaţa, fiecare copil nu este privit în mod aparte, ci ca o colectivitate, ei fiind mai mulţi copii, astfel încît, copilul nu se poate pricepe pe el însuşi chiar ca personalitate.
2. Copiii insituţionalizaţi, la vîrste foarte mici pot avea întîrzieri în dezvoltarea socială. fizică, emoţională şi prezintă un risc crescut de îmbolnăvire. Îngrijirea în instituţie poate afecta abilitatea copilului de a trece cu uşurinţă peste stadiile fireşti de dezvoltare ale vieţii şi de cele mai multe ori există întarzieri în dezvoltarea acestor etape. La vîrsta de 3 ani, cand apare conştiinţa de sine, copilul pricepe şi faptul că nu este al nimănui, ceea ce pentru el devine o stare dureroasă mai ales nesimţind acea afectivitate sau relaţie de ataşament necesare la acestă vîrstă.
3. Copiii abandonati prezintă aptitudini motorii şi de socializare redusă şi întîrzieri în funcţionarea intelectuală şi logică, dificultăţi de învăţare, citesc cu greu, , prezintă dificultăţi cînd sunt puşi în situaţia de a lua o decizie, etc. Pe de altă parte se constată impulsivitate, delincvenţă, comportament agresiv sau anti-social. Sindromul copilului abandonat mai presupune modificări serioase de dispoziţie, frică, depresie, sunt rezervaţi şi reci, au sentimene de culpabilitate considerînd că ei sunt vina şi cauza esenţială a abandonului lor.”
Acestea sunt doar cîteva dintre efectele abandonului care se resfrîng asupra copilului. Dragi cititori, vreau să vă întreb, cît de stupid şi cît de greu v-aţi simţit atunci cînd aţi fost trădat de cineva, atunci cînd aţi fost părăsit sau cînd aţi pierdut persoana dragă? Dificil, aşa e? Şi totuşi acele sentimente nu se compară cu ceea ce simte un copil micuţ al nimănui.